REGULAMENTUL „Testează platforma Economo și câștigă un voucher de 1000 lei!”
SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI
1.1. Campania promoțională „Testează platforma Economo și câștigă un voucher de 1000 lei!” (denumită în continuare „Campania”) este organizată și desfășurată de AGGREGATION TECHNOLOGIES SRL, cu sediul în București, Sector 1, Calea Floreasca 169A, CORP A, Et. 4, CAM. ARISTOTEL, cod poștal 014459, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/15867/2021, CUI 44900322, în calitate de organizator (denumit în continuare „Organizatorul”).
1.2. Campania se desfășoară conform prezentului regulament oficial („Regulamentul”), disponibil în mod gratuit pe site-ul oficial www.economo.ro, în secțiunea dedicată concursului.
SECȚIUNEA 2. DURATA ȘI ARIA DE DESFĂȘURARE
2.1. Campania se desfășoară în perioada 28 mai – 11 iunie 2025, exclusiv online, pe întreg teritoriul României.
2.2. Tragerea la sorți va avea loc în data de 14 iunie 2025, iar câștigătorul va fi contactat în maxim 3 zile lucrătoare de la validarea sa.
SECȚIUNEA 3. CONDIȚII DE PARTICIPARE
3.1. Pot participa la Campanie orice persoană fizică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
- Are cel puțin 18 ani împliniți la data participării;
- Are domiciliul sau reședința în România;
- Completează procesul de solicitare a unui credit pe www.economo.ro în perioada campaniei;
- Parcurge cu succes procesul de identificare video la distanță.
3.2. Participarea este gratuită. Fiecare participant care finalizează cu succes procesul de identificare video este înscris automat în tragerea la sorți.
SECȚIUNEA 4. PREMIUL ACORDAT
4.1. Premiul acordat constă într-un voucher în valoare de 1000 lei, utilizabil pe unul din cele mai mari magazine online din Romania.
4.2. Premiul nu poate fi transferat, înlocuit cu alte produse/servicii sau valorificat în numerar.
4.3. Câștigătorul are obligația de a furniza toate informațiile necesare pentru acordarea premiului și se obligă să îl revendice în maximum 10 zile calendaristice de la data validării.
SECȚIUNEA 5. DESEMNAREA CÂȘTIGĂTORULUI
5.1. Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți electronică, realizată prin intermediul platformei www.random.org, dintre toți participanții eligibili.
5.2. Organizatorul va contacta câștigătorul prin e-mail sau telefon. În cazul în care acesta nu răspunde sau nu revendică premiul în termenul menționat, se va efectua o nouă tragere pentru desemnarea unei rezerve.
SECȚIUNEA 6. PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
6.1. Participarea la Campanie implică prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul desfășurării acesteia, conform Politicii de Confidențialitate disponibile pe www.economo.ro.
6.2. Câștigătorul acceptă ca numele și prenumele să fie publicate pe site-ul organizatorului și/sau pe canalele de comunicare ale acestuia.
SECȚIUNEA 7. LITIGII
7.1. Eventualele litigii apărute între Organizator și participanți se vor soluționa pe cale amiabilă. Dacă nu este posibil, acestea vor fi soluționate de instanțele competente din România.
SECȚIUNEA 8. DISPOZIȚII FINALE
8.1. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica sau întrerupe Campania, informând publicul în prealabil prin actualizarea Regulamentului pe site-ul oficial.
8.2. Participarea la Campanie implică acceptarea necondiționată a prevederilor prezentului Regulament.